Conform HotNews: Renunțarea la cărbune: o necesitate modernă, nu un pas înapoi
nnRomânia, la fel ca întreaga Europă, se confruntă cu necesitatea tranziției energetice, iar exemplul pagerului comparativ cu smartphone-ul ilustrează perfect adaptarea la tehnologii noi. Revenirea la centralele pe cărbune, chiar dacă au susținut producția de energie în trecut, ar însemna un pas înapoi, accentuând schimbările climatice și afectând alte surse de energie regenerabilă.nn”Nu ne mai putem permite să ne întoarcem la o tehnologie învechită,” subliniază o sursă din domeniu, subliniind că utilizarea cărbunelui în mixul energetic, chiar și în condiții de urgență, ridică semne de întrebare. Deși țara dispune de 1600 de megawați instalați pe cărbune, vara aceasta producția maximă a atins doar 800-900 de megawați, indicând faptul că multe dintre aceste grupuri sunt în conservare sau nu mai corespund exigențelor tehnice și comerciale.nn
Centralele pe cărbune, depășite tehnic și costisitoare
nnTraderii preferă importul de energie chiar și la prețuri mai mari decât achiziționarea de la Complexul Energetic Oltenia, deoarece centralele pe cărbune produc energie la un cost ridicat. Comparativ cu automobilele vechi, acestea sunt ineficiente și costisitoare, iar necesitatea de a le redeschide este considerată „noaptea minții”. Mai mult, lignitul din România nu este suficient pentru a alimenta aceste grupuri, creând dependențe externe.nnPolonia, de exemplu, a pornit cu 90% din mixul energetic bazat pe cărbune, dar a reușit să-l reducă la 50% prin triplarea capacității pe regenerabil. România, cu un procent mult mai mic, 20%, beneficiază de o poziție mai bună, dar termenul de renunțare la cărbune, stabilit inițial la 2032, a fost rezultatul negocierilor cu Comisia Europeană, pe baza unor simulări care indicau 2027-2028 ca termen rezonabil.nn
Minireactoarele și stocarea: soluții discutabile
nnProiectul minireactoarelor de la Doicești, deși pare o soluție, prezintă provocări. Tehnologia este nouă și nedovedită, iar costurile estimate per megawatt ar fi de opt ori mai mari decât cele ale energiei regenerabile cu stocare. Statul, adică cetățenii, ar fi nevoit să investească masiv într-o tehnologie cu risc ridicat.nnPe de altă parte, stocarea pe baterii a fost neglijată în strategiile energetice naționale, fiind considerată „o cenușăreasă”. Interesele comerciale și politice, axate pe gaz, nuclear și cărbune, au împiedicat dezvoltarea stocării, deși statul deține o fabrică de baterii și ar fi putut crea un lanț valoric integrat. Dependența de tehnologia chineză în domeniul energiei regenerabile este o altă preocupare, însă UE promovează producția „made in Europe”, chiar dacă este dificilă concurența cu China.nnGazul din Marea Neagră, deși o resursă importantă, nu va fi suficient pentru a acoperi consumul planificat, mai ales în contextul actual al războiului din Ucraina și a riscurilor de securitate asociate. Principalele probleme ale sistemului energetic românesc rămân politizarea, corupția, lipsa de transparență și utilizarea neeconomică a resurselor.rn
Cetățenii și criza energetică: încredere și eficiență
nnLipsa de încredere între stat și cetățeni, amplificată de dezinformări, face ca apelurile la economisire a energiei să fie adesea reinterpretate negativ. Sfaturile simple, precum evitarea utilizării mașinii de spălat seara, sunt percepute ca o revenire la regimuri trecute, în loc să fie înțelese ca măsuri de eficiență energetică. România este singurul stat UE care nu a impus ținte de reducere a consumului, subliniind o lipsă de solidaritate și o cultură energetică deficitară. Totuși, existența prosumatorilor, care produc mai mult decât cele două reactoare de la Cernavodă, și a tehnologiilor emergente, cum ar fi pompele de căldură, oferă motive de optimism.nn
Sursa: HotNews
