Actriţa AI Tilly Norwood a devenit în ultimele luni un subiect central în discuţiile din industria cinematografică, atrăgând atenţia asupra drepturilor actorilor, consimţământului şi reglementării performerilor sintetici. Crearea completă a personajului – faţă foto‑realistă, nume, stil şi personalitate – a transformat „experimentul” în o provocare juridică şi economică pentru producătorii de film.
Consimţământ, drepturi şi reacţia SAG‑AFTRA la performerii sintetici
SAG‑AFTRA, sindicatul american cu circa 160 000 de membri, a condamnat utilizarea unor actriţe AI fără acordul interpretului uman. Sindicatul avertizează că sistemele AI pot învăţa din interpretările reale, subminând drepturile la imagine şi voce.
Principalele preocupări ale sindicatelor includ:
– proprietatea intelectuală asupra datelor de antrenament;
– plata corectă pentru utilizarea unui chip creat prin inteligenţă artificială;
– responsabilitatea legală când performerul este un produs sintetic.
Particle6 susţine că Tilly Norwood nu vizează înlocuirea actorilor, ci completarea producţiilor cu un talent digital. În ciuda declaraţiilor, prezenţa unei actriţe AI reduce inevitabil costurile de producţie, iar efectul de piaţă poate modifica negocierea salariilor umane.
Costuri, reguli şi universul Tillyverse – promisiune de eficienţă sau zonă gri periculoasă
Eline Van der Velden, iniţiatoarea proiectului, argumentează că performerii sintetici pot rezolva lipsa de buget în proiecte ambiţioase. În prezent, Tilly Norwood este integrată într-un „Tillyverse”, un ecosistem de conţinut licenţiat şi reutilizabil.
Beneficiile raportate includ:
1. reducerea cheltuielilor pentru cadre şi localizări;
2. posibilitatea de a repeta scene fără oboseală sau programări suplimentare;
3. acces rapid la un talent digital cu identitate constantă.
Pe de altă parte, există riscuri legate de:
– comprimarea salariilor artiștilor;
– presiunea asupra negocierilor colective;
– lipsa unei reglementări clare pentru verificarea surselor de date.
Zoe Saldana și Stephen Lang, implicaţi în producţii cu efecte vizuale majore, au exprimat îngrijorarea că absenţa unor norme poate duce la exploatarea tehnologiei AI înainte de a fi înțeleasă pe deplin.
Impactul de mediu şi transparenţa în antrenarea AI
Van der Velden afirmă că modelul AI al actriţei AI a fost antrenat pe materiale licenţiate, nu pe interpretări protejate. Însă industria solicită confirmări verificabile, iar estimările interne sugerează că generarea completă a unui film AI are o amprentă de carbon comparabilă cu un zbor transatlantic dus‑întors. Astfel, reglementarea AI în film trebuie să abordeze și sustenabilitatea ecologică.
Aceste evoluţii demonstrează că actriţa AI Tilly Norwood reprezintă un punct de cotitură pentru discuţiile privind performerii sintetici, drepturile actorilor şi reglementarea tehnologiei. Monitorizarea continuă a legislaţiei şi a practicilor din industrie rămâne esenţială pentru a asigura un echilibru între inovație şi protecţia muncii umane.
