România joacă un rol din ce în ce mai important în domeniul tehnologiilor pentru mașini autonome, însă nu în mod direct pe partea de produs final, ci mai ales în lanțul de dezvoltare, validare și inginerie software. În timp ce conceptul de mașină care se conduce singură pare a fi o evoluție dramatică și rapidă, industria auto și tehnologia de conducere autonomă evoluează, de fapt, pe o scară mai lentă, cu pași mici, dar siguri. În aceste etape intermediare, țara noastră se situează în zona de infrastructură tehnologică și de software, contribuind la componente esențiale, precum sisteme ADAS, senzori, calibrare și testare. Este o poziție de suport, dar și de pionierat, în pregătirea pentru trecerea spre autonomia completă.
De la sisteme ADAS la infrastructură pentru autonomie
România nu produce încă vehicule autonome în serie, dar câștigă tot mai mult teren în ceea ce privește infrastructura tehnologică care stă la baza acestor sisteme. Într-un mediu în care cercetarea de vârf are loc în centre din Germania, SUA, Franța sau Japonia, o parte semnificativă din activitatea de dezvoltare se mută spre hub-uri locale. În aceste centre, inginerii locali lucrează la software embedded, integrare de senzori, calibrare și scenarii de testare în mediu controlat. De altfel, fiind aproape de piețele europene, România devine un punct strategic pentru companiile globale care vor să-și testeze și să-și valideze tehnologiile, în special cele legate de condus asistat și siguranță rutieră.
Mai mult, fabricile auto din țară sunt esențiale în aprovizionarea și construcția infrastructurii fizice pentru aceste sisteme. Chiar dacă nu asamblează în prezent componentele centrale ale mașinilor autonome, acestea producem cablaje, module radar sau camere, toate elemente vitale pentru funcționarea și integrarea sistemelor ADAS. Imboldul de a trece spre un concept de „vehicle software-defined” va aduce cu sine o cerință tot mai mare pentru controlul calității și integrare complexă, iar fabricile locale trebuie să se adapteze pentru a se plia pe aceste noi cerințe.
Limitările și potențialul proiectelor românești
Problema principală este însă legată de investițiile uriașe și de timp necesar pentru dezvoltarea unui sistem complet autonom, capabil să funcționeze în orice condiții și în orice zonă de trafic. România nu dispune încă de capitalul și de cadrul legal necesar pentru a susține proiecte ambițioase de acest tip. Chiar dacă universitățile și startup-urile locale dezvoltă tehnologii în domeniile viziunii computerizate, control robotic sau analiză de date, acestea rămân, de regulă, activități de susținere sau de specializare pentru părți componente, nu pentru sistemul final.
Infrastructura rutieră, de exemplu, controlează și limitează dezvoltarea acestor tehnologii, deoarece semnalizarea, marcajele și comportamentul participanților la trafic variază mult în orașele din România. Paradoxal, aceste situații pot, uneori, să servească ca teren de test robust pentru sistemele autonome, dar, în același timp, complică procesul de validare și certificare. În lipsa unei piețe mari și a unui cadru legal clar, investițiile în aceste proiecte rămân fragile și dificil de sustinut.
Construirea unui ecosistem competitiv pentru autonomia românească
Deși nu am ajuns încă la autonomia totală, România își poate consolida poziția ca centru regional pentru dezvoltarea și testarea tehnologiilor autonome și semi-autonome prin trei direcții strategice. Prima este consolidarea competențelor în software, pentru a putea susține evoluția rapidă a update-urilor și a funcțiilor conectate la cloud și securitate, evitând reducerea la simple subcontractări. A doua este crearea unei infrastructuri solide pentru testare și validare, cu piste speciale, simulatoare și standarde europene, astfel încât țara să devină un hub pentru experimente și demonstrații.
Cea de-a treia direcție vizează cadrul legal, o componentă esențială pentru progresul tehnologic. Fără reguli clare și predictibile pentru testarea și utilizarea funcțiilor automate, companiile evită asumarea riscurilor, iar inovarea întâmpină obstacole. România poate oferi, în această etapă, un mediu predictibil pentru proiecte pilot și colaborări cu autoritățile locale, mai ales în trasportul logistic, flotele private și transportul public.
Perspectivele pentru viitor indică o implicare tot mai profundă în ecosistemul global al mașinilor autonome, nu doar ca furnizor de componente, ci ca un centru de excelență pentru inginerie, validare și cercetare. Dacă reușește să urce pe lanțul valoric, păstrând și valorificând intelectual proprietatea pentru dezvoltare proprie, România poate influența modul în care va arăta, în următorii ani, condusul asistat și autonomia la nivel european. Într-un final, parcursul nu mai depinde doar de tehnologii, ci și de capacitatea de a crea un ecosistem competitiv, adaptat și sustenabil, capabil să transforme expertiza locală în produse și inovații de anvergură.
