Conform Gândul: Șase state UE cer o taxă europeană pe profiturile companiilor petroliere
Șase state membre ale Uniunii Europene, printre care Germania, Polonia și Italia, au cerut analiza unei posibile taxe europene aplicate profiturilor companiilor petroliere. Măsura ar viza atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie asupra cetățenilor și companiilor, într-un context marcat de escaladarea tensiunilor dintre SUA, Israel și Iran, potrivit unei scrisori obținute de Euronews.
AUSTRIA, Polonia, Germania, Italia, PORTUGALIA și Spania propun ca Uniunea Europeană să analizeze posibilitatea introducerii unei taxe pe profilurile marilor companii petroliere. Această inițiativă a fost transmisă oficial printr-o scrisoare adresată președinției irlandeze a Consiliului UE și urmează să fie dezbătută de miniștrii de Finanțe ai statelor membre în luna septembrie.
„Companiile petroliere se bucură de o rentabilitate generală și de marje la produsele rafinate care depășesc creșterea prețurilor la țiței. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari șocuri de ofertă din ultimele decenii, iar la nivel mondial se înregistrează o nemulțumire tot mai mare față de creșterea costului vieții”, se menționează în documentul oficial.
Miniștrii susțin necesitatea unei abordări comune la nivel european, astfel încât companiile care profită de pe urma crizei energetice să contribuie la amortizarea costurilor suportate de populație.
Prețul petrolului, influențat de conflictul din Orientul Mijlociu
Una dintre cauzele principale ale presiunii asupra pieței energetice o reprezintă conflictul militar dintre SUA și Iran, care a afectat transporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz. Înaintea izbucnirii ostilităților, aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol tranzita zilnic prin această rută strategică. Perioadele de blocaj al traficului în strâmtoare au dus la suspendarea aproape completă a transporturilor.
Acest lucru s-a reflectat direct în evoluția prețului petrolului. Cotația barilului de Brent, care înainte de conflict se situa în jurul valorii de 64-67 de dolari, a depășit în mai multe rânduri pragul de 100 de dolari, atingând chiar 120 de dolari pe baril.
Profiturile companiilor petroliere, în centrul dezbaterii
Țările care susțin propunerea consideră că profiturile companiilor petroliere au crescut într-un ritm superior creșterii prețului țițeiului. Ele cer, prin urmare, un mecanism european prin care o parte din aceste câștiguri să fie redirecționată către măsuri de sprijin pentru cetățeni.
Propunerea ar ține cont și de profiturile obținute în afara țării de proveniență a companiilor, având în vedere că marile grupuri petroliere operează la nivel internațional și pot transfera profituri către jurisdicții cu regim fiscal mai favorabil.
Cele șase state cer, de asemenea, o analiză publicată cât mai rapid privind marjele de rafinare. Acestea doresc să stabilească dacă rafinăriile au beneficiat în mod disproporționat de pe urma creșterii prețurilor și dacă nivelurile actuale reflectă condițiile reale ale pieței.
Introducerea unei taxe europene permanente pe profiturile companiilor petroliere ar necesita sprijinul unanim al celor 27 de state membre. Regulile diferă în cazul unei contribuții temporare, similară celei instituite după invazia Rusiei în Ucraina, pentru care poate fi suficientă o majoritate calificată. Propunerea va fi discutată în cadrul reuniunii informale a miniștrilor de Finanțe ai UE programată pentru luna septembrie.
Sursa: Gândul